14 Jun
0

Despre propolis

Times Read: 248

Ce este propolisul?

Propolisul este un mix de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.




Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni.

Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic.

 

Afecţiuni care se previn şi se tratează cu propolis

    Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.

·         Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.

·         În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.

·         Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.

·         Şi sistemul imunitar are de câştigat în urma unei cure  cu tinctură de propolis. Studii făcute în paralel în Japonia, Statele Unite, Rusia au pus în evidenţă faptul că propolisul administrat sistematic măreşte producţia de celule specializate ale sistemului imunitar, le face mai „agresive”, ceea ce determină o mult mai mare rezistenţă la infecţiile cu orice tip de germen.

·         Administrarea zilnică a propolisului poate, de asemenea, să prevină hipertensiunea şi tulburările de ritm cardiac, normalizând în acelaşi timp cantitatea de colesterol din sânge şi având rol de refacere a elasticităţii vaselor de sânge.

Comments
Write Comment
Livrare in 48 de ore in toata tara pentru comenzile plasate in zilele lucratoare: Timisoara | Satu-Mare | Baia-Mare | Bistrita | Suceava | Botosani | Piatra Neamt | Iasi | Targu Mures | Vaslui | Miercurea Ciuc | Brasov | Bacau | Alba Iulia | Sfantu Gheorghe | Sibiu | Focsani | Galati | Ramnicu Valcea | Targoviste | Buzau | Braila | Tulcea | Targu Jiu | Craiova | Slatina | Pitesti | Alexandria | Ploiesti | Bucuresti | Slobozia | Calarasi | Giurgiu | Constanta | Oradea | Arad | Resita | Drobeta Turnu-Severin | Deva | Cluj-Napoca | Zalau

Realizat de Cromatis Solutions
MierePrisaca.ro © 2015